De ce ma mistui ca o lumanare in tacere?
De dragul de a arde si a piere?
Afland la fiecare pas sfarsitul unui drum,
Exact ca flacara ce se preface-n scrum...
Si de c-astept ca orice noua zi
Sa-mi dea speranta-n forta de-a iubi?
Sa simt ca zbor, ca ma inalt si ca plutesc
Fiind pregatita-n orice clipa sa zambesc.
Si obosita de atata zambet in tacere
De ce nu iau aminte la suspine, lacrimi si durere?
De ce in continuare tac, sper si zambesc
Iubindu-l chiar daca nu-i bine sa-l iubesc?!
Necontenit eu ma intreb, dar oare...
Cunosc raspunsul la aceasta intrebare?
Nu, nu-l cunosc, stiu doar c-am obosit
De dor, de asteptat si de iubit!
2 comentarii:
Interesant...doar ca poezia cu rima a fost cam parasita in ultima vreme. Probabil inca esti la varsta adoescentei si esti tentata sa folosesti o astfel de constructie. Oricum...fata de ce texte am citit de un timp incoace chiar te apropii de poezie. Bravo!
mi-a placut mult... desi blogul tau pare parasit... poezia da starea care trebuie...
Trimiteți un comentariu